Faq

Răspunsuri la întrebări frecvente Este necesară vaccinarea si deparazitarea animalul de companie?

Este absolut necesar deoarece nu este nevoie de contact direct între animale , noi putem să fim vectorii acestor boli.

Azi am vaccinat prima dată câinele.Când pot să-l scot afară alături de alți căței?

Imunitatea se instalează după circa 7-10 zile. Recomandarea noastră este să intre în contact cu alți câini doar la 10 zile după a doua vaccinare.

Cu ce să-mi hranesc animalul de companie?

Recomandăm hrana specializată (umedă sau uscată), superpremium categoria junior până la vârsta de 1 an (unele rase până la 18 luni) apoi hrana adult.După 7-8 ani recomandăm hrana senior.( Brand-ul de hrană îl alegeți dumneavoastra împreuna cu medicul veterinar care vă recomandă ce este optim pentru animalul dumneavoastră).

Începând cu ce vârstă  pot să-mi sterilizez câinele sau pisica?

Recomandăm sterilizarea după vârsta de 6 luni la femele și 6-7 luni la masculi.

Ce înseamnă sterilizare chirurgicală?

Prin sterilizare chirurgicală se îndepărtează uterul și ovarele la femele (ovariohisterectomie) și testiculele la masculi (orhidectomie).

Când pot începe dresajul cățelului?

În general dresajul elementar poate începe la vârsta de 4-6 luni (în funcție de rasă).

Ce acte am nevoie pentru a călători în străinătate cu câinele sau pisica?

În țările UE aveți nevoie de pașaportul animalului (se eliberează de către medicul veterinar).. De asemenea, trebuie să faceți dovada vaccinării antirabice cu minim 21 zile înainte de plecare și a individualizării animalului prin microcip. (vaccinările și implantarea microcipului le face tot medicul veterinar). Deparazitarea internă trebuie facuta cu 48-72 ore inainte de plecare. Există restricții suplimentare de călătorie pentru unele state UE: UK , Suedia ( aceste restricții sunt afișate pe site-urile ambasadelor țărilor respective). Pentru călătoria în țările non-UE, aveți nevoie în plus ce un Certificat sanitar veterinar de transport internațional eliberat de Direcția sanitar veterinară judeteană pe baza pașaportului. DIAREEA LA CAINI:

Cauzele diareei

Asa cum spuneam, multe lucruri pot sa dernajeze echilibrul sistemului digestiv al cainilor, provocand diaree. Unele nu sunt deloc grave, cum ar fi modificarile de dieta, altele indicand o problema de sanatate. Iata deci, care sunt cele mai comune cauze:

  • Obiceiuri proaste la masa – fie catelul a mancat prea mult, fie a mancat ceva “stricat”
  • Schimbarea dietei – poate dura si cateva zile pana cand sistemul digestiv se acomodeaza cu un nou tip de mancare. De aceea, este recomandat ca atunci cand modifici brandul de mancare, sa o faci treptat, amestecand noul tip, cu cel vechi.
  • Intoleranta alimentara
  • Alergii la anumite alimente
  • Paraziti
  • Substante sau plante toxice
  • Ingerarea unor obiecte nedigerabile – jucarii, resturi de cauciuc, sau chiar sosete
  • Infectii – cele mai cunoscute boli virale, care provoaca diaree:
  • Parvoviroza
  • Jigodia
  • Coronaviroza
  • Infectii bacteriene
  • Diverse boli – afectiunile renale, hepatice
  • Antibiotice sau alte medicamente
  • Stres sau tulburari emotionale



Cum poate fi prevenita diareea?

Foarte important de retinut este faptul ca, pana si cainii sanatosi, pot avea uneori diaree. Iata, mai jos, cateva sfaturi care sa te ajute in prevenirea diareei:

  • Nu sari peste niciun vaccin
  • Asigura-te ca sunteti la zi si cu deparazitarea interna
  • Nu ii permite cainelui sa aiba acces la gunoi si nu il “rasfata” cu alimente interzise, de la masa ta
  • Cand iesiti la plimbare, asigura-te ca nu mananca nimic de pe strada si nu bea apa din balti
  • Minimizeaza stresul in mediul in care traieste cainele
  • Daca decizi sa ii schimbi brandul de hrana, fa trecerea treptat, amestecand mancarea noua cu cea veche, pentru o tranzitie usoara



De ce este important sa analizezi fecalele cainelui?

Culoarea si consistenta scaunului cainelui, poate sa spuna foarte multe despre starea lui de sanatate. In cazul diareei si nu numai, este important sa ii poti da veterinatului astfel de detalii, pentru a facilita un diagnostic corect.
Spre exemplu, culoarea fecalelor cainelui indica ceea ce se intampla in interiorul organismului:
– culoarea maro ciocolatiu este normala – fecalele cu tenta verde indica consum excesiv de iarba sau probleme cu vezica biliara – culoarea portocalie sau galbena, arata probleme la ficat – prezenta sangelui poate indica leziuni – o culoare foarte inchisa (negru) arata o sangerare la nivelul stomacului – fecalele de culoare gri pot indica probleme la pancreas – fecalele in care se zaresc puncte albe, pot insemna prezenta parazitilor

VOMA LA PISICI. CAUZE SI TRATAMENT.

Stim ca pisica ta este membru al familiei cu drepturi egale si intelegem perfect ca ai face aproape orice ca sa ii asiguri un trai sanatos si fericit.

De aceea, cand mica ta prietena incepe sa vomite din senin, poate sa fie ingrijorator, mai ales cand faci toate eforturile sa o mentii sanatoasa, oferindu-i cea mai buna mancare si cele mai bune conditii.

Deci? De ce vomita pisicile?

In continuare, vom incerca sa explicam o parte din multitudinea de motive care pot cauza voma la pisici si, mai ales, care sunt cele care trebuie sa te trimita in vizita la veterinar.

Tipuri de voma care pot sa apara la pisici

In primul rand, exista doua tipuri de voma, iar descrierea corecta il poate ajuta pe medicul veterinar sa identifice cauza si sa aplice tratamentul adecvat.

Voma acuta – se refera la un episod spontan.

Voma cronica – se refera la varsaturi repetate, intr-o perioada de timp.

Cauze pentru voma acuta la pisici

Cauzele care stau la baza varsaturilor acute, variaza de la minore, pana la severe. De aceea este important sa nu trecem cu vederea aceste episoade si sa actionam in consecinta.

- Dieta

Unul dintre cele mai frecvente motive sunt problemele legate de dieta.

Fie ca este vorba despre o schimbare brusca in dieta (trecerea de la un brand la altul), sau despre un tip de hrana care nu se potriveste nevoilor pisicii, in ambele cazuri pot sa intervina probleme la stomac, ce determina voma si chiar diaree.

De asemenea, hranirea pisicii cu alimente de la masa ta, poate genera astfel de probleme, deoarece un numar foarte mare de alimente pe care noi le consumam, pisicilor de pot provoca numeroase probleme de sanatate.
De retinut: intotdeauna hraneste-ti pisica cu hrana speciala de calitate, sau special preparata pentru ea, din alimente pe care le poate digera in siguranta.

- “Gustarile”

Cei mai multi stapani care aleg mancarea speciala pentru pisici, fac eforturi considerabile sa le ofere prietenelor feline “cea mai buna” varianta, din cele mai bune ingrediente. Apreciam si sustinem aceste eforturi, insa trebuie sa va atragem atentia si asupra micilor gustari pe care le mai oferiti pisicilor, pe langa mancare. Calitatea acestora este la fel de importanta si merita atentie, la fel ca si hrana de baza.

Sfatul nostru este sa citesti cu atentie ingredientele de pe eticheta si sa te asiguri ca este cat mai curata. Evita produsele cu prea multi conservanti sau coloranti, care pot irita tractul digestiv.

- Mancatul prea repede Cele mai multe pisici mananca extrem de repede, de parca ar fi ultima lor masa. Acestea sunt si cele care sunt mai predispuse la episoade de voma.

Pisicile au nevoie de odihna dupa masa, cel putin 20 de minute, pentru a putea digera in siguranta. De asemenea, poti preintampina episoadele de voma prin masurarea portiilor si oferirea unor cantitati mai mici, la fiecare masa.

- Ingerarea de corpuri straine Din fericire, pisicile nu sunt la fel de dornice ca si cainii, sa manance orice gasesc prin casa, insa este posibil, ca unele dintre ele sa inghita accidental bucatele din jucarii. Acestea pot produce probleme la stomac.

De asemenea, dorinta lor continua de a se curata, le face sa ingereze mult par, pe care, de cele mai multe ori, il elimina prin voma.

- Substantele toxice

O alta cauza a vomei la pisici este ingestia de substante toxice. Multi dintre noi nici nu ne dam seama cate dintre substantele pe care le folosim pentru curatenie pot sa le faca rau pisicilor. De asemenea, foarte multe plante de apartamant sunt toxice pentru pisici.

Sfatul nostru: fa un mic research si vezi daca substantele pe care le folosesti pentru curatarea locuintei sunt sigure pentru pisici. In plus, evita sa tii la indemana felinelor curioase, plante care sunt pe “lista neagra”, asa cum sunt crinii, muscatele, iedera si multe altele.

- Parazitii intestinali

Voma acuta poate fi si un semn ca pisica ta are paraziti intestinali. Preventia pentru aceasta problema este simpla si se face prin administrarea regulata de antiparazitare interne.

- Infectii bacteriene

Infectiile pot aparea din varii motive si pot determina inclusiv voma si diaree. Desi nu sunt o afectiune grava, este important sa vizitati veterinarul pentru un diagnostic corect si un tratament potrivit, care sa grabeasca rezolvarea problemei.

Cauze pentru voma cronica la pisici

Niciun tip de voma nu este normal, indiferent de ce alte pareri exista. E adevarat, unele motive pot fi mai putin grave decat altele, insa niciun episod cu varsaturi, nu trebuie sa fie lasat neverificat.

In cazul vomei cronice, aceea care se repeta pe parcursul unor perioade mai lungi, stapanii trebuie sa colaboreze strans cu veterinarul si sa accepte investigatii amanuntite, pentru determinarea cauzelor, care pot fi grave.

Cea mai mare provocare in acest caz, este identificarea cauzei reale si elaborarea unui plan de tratament. Iata mai jos, o lista cu posibile cauze pentru varsaturile cronice la pisici:

  • Dieta – intolerante/alergii alimentare
  • Ulcer
  • Cancer al tractului digestiv
  • Infectii
  • Bolile inflamatorii intestinale
  • Insuficienta hepatica
  • Insuficienta renala
  • Pancreatita
  • Paraziti
  • Afectiuni ale glandei tiroide
  • Obstructii intestinale
  • Diabet
  • Infectie uterina



Diagnosticul in cazul vomei cronice la pisici

Determinarea cauzei pentru varsaturile cronice, poate fi un proces de durata.

Veterinarul iti va solicita ajutorul pentru a primi detalii exacte despre cum se manifesta episoadele de voma, cat de des, sau cum se comporta pisica. De asemenea, este important si ceea ce elimina pisica prin voma. Spre exemplu, daca in voma exista granule inchise la culoare, ca un zat de cafea, inseamna ca pisica elimina sange, care poate fi un semn de ulcer.

Pe langa informatiile oferite si examenul fizic, procesul de diagnosticare va include si diverse analize: teste de sange si de urina, radiografii si ecografii. Toate acestea fiind extrem de necesare pentru a alege ulterior, un tratament corect.

Tratamentul

Bineinteles, tratamentul depinde de cauza vomei. In functie de acestea, poate include:

  • Modificari in dieta
  • Medicamente antivomitive
  • Antibiotice
  • Antiinflamatoare
  • Interventii chirurgicale



Important!

Recomandarile veterinarului trebuie respectate intocmai, la fel si sugestiile de monitorizare ulterioara. Nu modifica medicatia sau dieta, fara sfatul medicului si acorda o atentie sporita starii de spirit a pisicii, poate fi un barometru bun.

Raia Auriculara La Pisici:



Ce este raia auriculara?

Raia auriculara este un tip de parazit extrem de mic, cunoscut sub numele de Otodectes cynotis, care poate infecta urechile pisicilor. Cum arata raia auriculara? Daca intr-o zi, in timp ce ii scarpini urechile pisicii tale, observi ceva neobisnuit inauntru – o substanta maro, ce seamana cu cafeaua, atunci trebuie sa stii ca este forarte probabil, ca pisica ta sa aiba raie auriculara. Acest parazit traieste si se reproduce in canalele urechii, hranindu-se cu resturile de piele si fluidele celulare.

Care sunt cauzele raiei auriculare?

Fiind foarte contagioasa, raia auriculara este adesea transmisa de la animal la animal, in contact ocazional acasa, sau afara. Desi parazitii pot infecta, atat pisicile, cat si cainii, ei sunt mai intalniti la pisici si sunt responsabili de mai mult de 50% infectiile la urechi.

Oamenii sunt, in general, imuni la acest parazit.

Care sunt simptomele pe care le pot manifesta pisicile?

  • scarpinat excesiv si frecare a urechilor
  • scuturarea capului
  • caderea parului in jurul urechii si dermatita
  • secretie maro
  • miros neplacut in zona urechilor
  • inflamatii ale urechilor
  • cruste si rani de la scarpinat



Diagnostic si Tratament

Diagnosticul este confirmat prin examinarea la microscop a unei probe din ureche. Uneori parazitul poate fi vazut si chiar si sub forma unor picaturi albe care se misca in jurul urechilor, atunci cand se utilizeaza o lupa pentru examinarea. Prezenta parazitului trebuie confirmata pentru a distinge infectia de alte posibile afectiuni

  • Raia auriculara poate fi trata cu produse pe care ti le va recomanda medicul veterinar. De cele mai multe ori sunt folosite picaturi sau unguente care se aplica direct in ureche.
  • In cazul in care urechile sunt infectate sau acumularea de secretie este mare, va fi necesara o curatare usoara, periodica. In acest caz, medicul poate prescrie si un antibiotic pentru a combate infectia.
  • Imbunatatirea starii pisicii poate aparea imediat dupa inceperea tratamentului, insa tine cont ca trebuie sa il continui pentru toata perioada indicata de medicul veterinat, pentru vindecare
  • Atentie! Intotdeauna trebuie sa te prezinti la veterinar pentru diagnostic si stabilirea unui tratament!



Prevenire

Pentru a preveni raia auriculara este important, in primul rand, sa se trateze cu atentie toate cazurile anterioare si toate animalele din gospodarie, in cazul in care la una dintre ele a aparut infectia.
De asemena este indicat sa folosesti solutii antparazitare. In plus, examineaza periodic urechile piscii si urmareste simptomele descrise mai sus, pentru identificarea rapida a unui posibil focar.

Raia auriculara nu reprezinta un pericol serios pentru sanatatea pisicii tale, mai mult, odata identificata, se poate trata usor. Cu toate aceastea, daca ramane netratata poate genera infectii secundare ale urechii, iar complicatiile pot avea efecte mai neplacute.

Deci, atentie la urechi! Babesioza, boala a cainilor provocata de capuse

Capusele sunt specii de paraziti externi, mici, cu forma ovala si 8 picioare. Inrudite cu paianjenii, capusele pot varia in dimensiune de la 1mm, pana la 1cm, in functie de specie, stadiu si grad de hranire si sunt comune in zonele impadurite, cu vegetatie bogata, insa pot fi gasite chiar si in gradini si parcuri iar unele specii chiar si in canise. Desi sunt mai raspandite primavara si toamna, acestea sunt active tot timpul anului, fiind foarte rezistente si adaptabile. Capusele nu zboara si nici nu sar, insa se vor catara cu usurinta pe blana animalelor, atunci cand acestea se plimba prin iarba.

Cum sunt afectati cainii de capuse?

Odata ajunsa pe animalul gazda, capusa se ataseaza cu regiunea bucala de pielea acestuia si se hraneste cu sange, provocand inrosirea si iritarea pielii, in locul muscaturii. Mai mult, prin muscatura lor, capusele pot transmite boli parazitare, virale sau infectii bacteriene care pun in pericol viata cainelui, fiind foarte violente si afectand sistemul imunitar sau nervos. Cele mai cunoscute sunt: Boala Lyme, Anaplasmoza, Hepatozoonoza, Ehrlichioza si Babesioza.

Cainele tau a fost infestat cu capuse? Cum stii si ce e de facut?

Capusele sunt atrase de gazde prin caldura corpului, prezenta dioxidului de carbon din respiratie si a altor mirosuri asociate. Parazitii sunt vizibili pe pielea animalului, in special pe masura ce cresc in urma hranirii – de obicei se ataseaza in zonele mai ferite, cu piele subtire, ale corpului: subrat, la baza urechilor, in zona gatului. De asemenea, capusele pot fi detectate si la atingere, deoarece au suprafata corpului destul de dura. Alte semne ale prezentei lor sunt iritatiile pielii si roseata. Este recomandat ca, dupa plimbarile in padure sau parcuri, sa inspectezi cu atentie corpul cainelui pentru a detecta din timp capusele si sa le extragi cu atentie.

Cum sa scoti o capusa atasata de caine?

  • Imparte in doua parul cainelui in jurul capusei, pentru ca aceasta sa fie vizibila
  • Foloseste o penseta subtire dar solida si apuca parazitul cat de aproape de piele posibil
  • Trage usor in sus cu siguranta, aplicand presiune pe piele, pana cand capusa se desprinde
  • Curata zona muscaturii cu dezinfectat – poti folosi betadina, apoi mainile, folosind apa si sapun
  • Capusa poate fi omorata prin punerea in alcool
  • Daca parazitul a stat atasat mult timp, este recomandat sa duci cainele la un cabinet veterinar pentru testare



Ce sa NU faci, cand scoti o capusa:

  • Cand apuci capusa cu penseta, nu o rasuci, i se poate rupe piesa bucala si ramane atasat in piele
  • Nu incerca sa extragi capusa cu degetele
  • Nu apasa pe corpul capusei, cand aceasta este atasata. Sunt sanse sa impingi sangele infectat din capusa, in organismul cainelui
  • Nu aplica pe ea substante iritante ca acetona, fosfor sau repelenti. Acest lucru poate face capusa sa elimine in organismul cainelui sangele infectat



Cum previi infestarea cu capuse a cainilor?

Deoarece este foarte greu sa eviti expunerea cainelui la capuse, trebuie sa iti asumi masurile de siguranta necesare, pentru a impiedica parazitii sa se urce pe animal si mai ales atasarea si hranirea acestuia.

Exista o gama larga de produse antiparazitare: solutii spot-on (pipetele antiparazitare), zgarzi, antiparazitare orale (recomandate in infestarile masive) sau sampoane.

Recomandarea noastra: combinarea unei solutii spot on cu o zgarda antiparazitara.



De asemenea, daca locuiesti la curte, in magazinele de profil, gasesti solutii eficiente pentru dezinsectia exterioara. Totusi, cea mai eficienta masura in acest caz este mentinerea tunsa a vegetatiei.

Capusele sunt periculoase si pentru oameni?

Da, capusele se pot atasa si de pielea oamenilor si cele care transimt boli cainilor, pot sa transmita si oamenilor. Este important de retinut ca oamenii nu se pot imbolnavi din cauza unui caine infectat, ci doar ca efect al muscaturii unei capuse. Bolile care afecteaza cainii, sunt la fel de periculoase si pentru noi, avand consecinte grave. O capusa atasata pe caine nu se poate atasata ulterior pe nici o alta gazda, nici chiar pe om.

Babesioza la caini

Babesioza este o infectie transmisa de capuse cu un parazit din genul Babesia.

Babesioza afecteaza si distruge globulele rosii din sangele cainelui provocand anemie severa. Boala se intalneste in intreaga lume, oriunde se gasesc capusele purtatoare.

Veterinarul va efectua un examen fizic al cainelui, dar si analize complete de sange si urina. De asemenea, exista si teste rapide de diagnostic de tip ELISA, diponibile in prezent doar pentru Babesia canis.

Tratamentul Babesiozei la caini

Cainelui infectat i se administreaza in prima faza un agent anti-infectios, potrivit pentru specia de Babesia care a cauzat infectia.

Ulterior se trece la tratament de sustinere menit sa amelioreze simptomele. Infectiile sunt, de obicei, persistente si recuperarea lunga si anevoioasa.

Cainii in stare grava trebuie, de regula, internati si tinuti sub observatie, deoarece sunt cazuri care necesita inclusiv transfuzii de sange.

Trebuie retinut ca Babesioza nu poate fi mereu tratata, de aceea pronosticul va fi mereu unul rezervat. De asemenea, stapanii trebuie sa fie constienti ca unii caini care supravietuiesc Babesiozei, nu elimina complet parazitul si pot recidiva in viitor. Este recomandat ca, dupa terminarea tratamentului, sa se repete de mai multe ori testele, pentru a verifica eficacitatea acestuia.

Prevenirea babesiozei la caini

Din pacate nu exista inca un vaccin pentru a preveni imbolnavirea, iar singura metoda ramane deparazitarea externa riguroasa si folosirea de insecticide eficiente pentru eliminarea capuselor din curte.